Ashtanga yoga (Aṣṭāṅga yoga) este o formă de hatha yoga, derivată în parte din Pātañjalayogaśāstra, colecția de sutre despre yoga ale lui Patañjali, datând în jur de 400 era noastră. Ashtanga yoga a fost inițial creată de Tirumalai Krishnamacharya spre sfârșitul secolului 19, sistematizată și dezvoltată apoi de K. Pattabhi Jois la mijlocul secolului 20.
Practica posturală Ashtanga constă în serii de posturi (āsana), unite de mișcări fluide, dinamice (vinyāsa). Din cele 6 serii de posturi, vom începe cu prima serie, denumită Yoga Chikitsa (Yoga Cikitsā) sau Yoga Terapeutică, considerată fundamentul întregii practici, toate celelalte serii fiind construite ulterior pe baza ei.
Atenția este adusă în timpul practicii asupra respirației (ujjayi), a unei direcții /punct focal (dṛṣṭi) și a posturii, prin puncte/zone de contracție (bandha).
Dincolo de beneficiile imediate – un corp mai suplu, mai puternic, o minte activă și echilibrată – practica Ashtanga yoga ne aduce într-o stare de mulțumire cu noi înșine și cu cei din jur – familie, prieteni, colegi, comunitate, mediul înconjurător.
